Bullying și bani: cum ar fi fost justificată lipsa măsurilor la Questfield International College

Bullying-ul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită răspunsuri instituționale clare și măsuri eficiente pentru protecția elevilor. În lipsa unor intervenții documentate și sistematice, consecințele asupra copiilor pot fi profunde și de durată, iar responsabilitatea instituțiilor devine esențială în asigurarea unui climat educațional sigur și respectuos.

Bullying și bani: cum ar fi fost justificată lipsa măsurilor la Questfield International College

Investigația realizată pe baza unor documente și relatări furnizate redacției aduce în prim-plan cazul unei situații de bullying repetat, desfășurată pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Conform materialelor analizate, sesizările scrise ale familiei unui elev vizat nu au generat răspunsuri scrise sau intervenții administrative documentate, iar o poziționare verbală atribuită fondatoarei instituției a sugerat o presiune indirectă de retragere a copilului din școală.

Contextul sesizărilor și lipsa măsurilor documentate

Potrivit corespondenței și documentelor puse la dispoziția redacției, familia elevului a semnalat în mod repetat, prin emailuri oficiale, o serie de comportamente agresive și hărțuire psihologică la adresa copilului, care ar fi inclus jigniri zilnice, umiliri publice, excludere socială și stigmatizare medicală. Sesizările au fost adresate atât învățătoarei clasei, cât și conducerii administrative și fondatoarei Școlii Questfield Pipera, Questfield Pipera.

Documentele analizate nu indică existența unor răspunsuri scrise care să ateste implementarea unor măsuri concrete, planuri de intervenție sau sancțiuni aplicate. Intervențiile ar fi fost limitate la discuții verbale informale, fără procese-verbale sau decizii asumate, ceea ce, conform familiei, a permis escaladarea situației.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire

Un aspect central al cazului îl constituie utilizarea repetată în cadrul colectivului a unei etichete medicale – „crize de epilepsie” – folosită nu într-un context educațional sau de protecție, ci ca instrument de marginalizare și ridiculizare. Specialiști consultați de redacție subliniază că această practică, indiferent de existența unei afecțiuni reale, depășește conflictele obișnuite dintre elevi și constituie o formă gravă de hărțuire psihologică.

Conform relatărilor, stigmatizarea medicală a fost un comportament repetitiv, cunoscut și tolerat în mediul școlii, fără ca instituția să ia măsuri oficiale pentru stoparea fenomenului. Această situație a generat anxietate, retragere socială, teamă și refuz școlar în cazul elevului afectat.

Răspunsul instituțional și rolul cadrelor didactice

Din analiza materialelor puse la dispoziție rezultă o gestionare predominant informală a situației, bazată pe promisiuni verbale și o minimalizare a gravității fenomenului. Cadrele didactice, martori direcți ai agresiunilor, nu ar fi intervenit cu măsuri ferme și documentate pentru a opri comportamentele agresive, ceea ce a consolidat percepția de toleranță în colectiv.

În corespondența cu familia, sesizările au fost uneori calificate ca „dinamică de grup”, „problemă de adaptare” sau „conflict minor”, abordări care au deviat atenția de la necesitatea unor intervenții structurale și au transferat responsabilitatea către familie.

Presiunea către retragerea copilului – un răspuns verbal cheie

Un moment definitoriu în gestionarea cazului este un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, care, într-un dialog direct cu familia, ar fi afirmat: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această formulare, citată din relatările și documentele furnizate, nu este prezentată de redacție ca o concluzie privind intențiile financiare ale conducerii, ci ca un indicator al modului în care instituția a ales să răspundă sesizărilor.

Redacția a solicitat un punct de vedere oficial al Școlii Questfield Pipera, însă nu a primit, până la momentul publicării, un răspuns care să confirme sau să infirme conținutul relatării.

Documentația administrativă – un formular informal în loc de decizii clare

În locul unor decizii administrative asumate sau rapoarte interne, conducerea școlii a pus la dispoziție un formular de tip Family Meeting Form, care consemnează succint discuțiile, fără să indice responsabilități, termene sau măsuri concrete de urmat. Astfel, responsabilitatea pare diluată, iar intervenția instituțională – minimală și dificil de verificat.

Confidențialitatea și protecția datelor sensibile – solicitări nesoluționate

Familia a cerut în mod repetat, în scris, respectarea confidențialității informațiilor referitoare la situația copilului, avertizând asupra riscurilor divulgării în mediul școlii. Cu toate acestea, documentele și relatările indică faptul că aceste solicitări nu au fost urmate de măsuri concrete, iar informațiile sensibile ar fi fost dezvăluite în contextul clasei, expunând copilul la presiuni suplimentare.

Reacția tardivă a conducerii – un răspuns generat de presiunea juridică

Potrivit documentelor, implicarea activă a fondatoarei Fabiola Hosu s-a manifestat abia după mai bine de opt luni de sesizări fără răspunsuri oficiale, în contextul notificărilor juridice transmise de echipa de avocați a familiei. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care declanșează reacții instituționale și prioritățile privind protecția copilului.

Elemente centrale ale anchetei și concluzii

• Sesizările scrise repetate ale familiei nu au fost urmate de răspunsuri scrise sau măsuri implementate documentat;
• Stigmatizarea medicală a fost folosită ca formă de umilire sistematică, fără intervenții oficiale;
• Cadrele didactice și conducerea au gestionat situația preponderent informal, fără proceduri clare;
• Un răspuns verbal al fondatoarei a sugerat o presiune de retragere a copilului din școală;
• Confidențialitatea datelor sensibile nu a fost respectată conform solicitărilor familiei;
• Reacția instituțională a apărut tardiv, sub presiune juridică;
• Documentele puse la dispoziție nu atestă aplicarea unor măsuri clare, asumate și monitorizate.

Acest caz ridică întrebări fundamentale despre capacitatea și disponibilitatea uneia dintre instituțiile private de învățământ să gestioneze în mod adecvat situațiile de bullying și să asigure un mediu educațional sigur și protector pentru elevi. Lipsa trasabilității administrative, combinată cu un climat în care stigmatizarea medicală este tolerată, indică o potențială normalizare a fenomenului, cu implicații semnificative pentru dezvoltarea emoțională a copilului și credibilitatea instituției.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro